Trenurile groazei. Încă o locomotivă a luat foc în mers, pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea. În interiorul trenului se aflau 70 de pasageri | VIDEO

Publicat: 29/06/2022, 16:41

Călătorii aflați într-un tren pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea au trait momente de panică după ce locomotiva a luat foc. Cei 70 de oameni au ieșit singuri afară la scurt timp după izbucnirea  flăcărilor. Incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la conductorii electrici neizolați corespunzător. Acesta este cel de-al doilea incendiu izbucnit la o locomotivă, aflată în mers, în ultima săptămână.

Incidentul a avut loc miercuri în apropierea Haltei Turnu din localitatea Călimănești. Imediat, conductorul a oprit trenul și a fost solicitat sprijin la 112. La fața locului au intervenit pompierii și polițiștii.

„Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs la locomotiva unui tren de călători aflat în mișcare, pe ruta Sibiu – Râmnicu Vâlcea. La fața locului au fost trimise trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al SVSU Călimănești. Din fericire, nu au fost persoane rănite, călătorii existenți , în jur de 70 de persoane la număr, autoevacuându-se până la sosirea echipajelor de intervenție”, transmite Cătălin Popescu, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea.

Pentru limitarea propagării incendiului, a fost decuplată locomotiva de restul garniturii. În același timp, pompierii au acționat pentru răcirea compartimentului motor, unde zona era supraîncălzită.

În urmă cu șapte zile, o altă locomotivă a luat foc în apropierea Gării Videle

La scurt timp de la sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul a fost stins, iar ulterior a fost asigurată răcirea compartimentului motor timp de aproape două ore.

Pompierii au efectuat și o anchetă preliminară în urma căreia s-a stabilit că incendiul s-ar fi declanșat în urma producerii unui scurtcircuit la conductorii electrici neizolați corespunzător.

Aproximativ jumătate din pasagerii din tren și-au reluat călătoria cu alte mijloace de transport găsite individual. Ceilalți călători au așteptat să fie preluați de către o altă garnitură.

Aceasta este cea de-a doua locomotivă în care izbucnește un incendiu în urma unui scurtcircuit. În urmă cu șapte zile, o alta a luat foc în apropierea Gării Videle din Teleorman. 250 de persoane se aflau în acel moment în garnitura respectivă și, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Georgiana Stănescu
Georgiana Stănescu este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova. În perioada 2005-2008 a fost corespondent Prima mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un stâlp de fier din India stă expus la ploi, vânt și umezeală de 1600...
DECLARAȚII EXCLUSIVE | Legătura neștiută dintre Bianca Drăgușanu și Florin Piersic 😲
FOTO. Ce frumoasă e cea mai rapidă femeie din România! Cum reacționează bărbații când o...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO Cum să irosești 3 milioane de dolari. Rușii au tras cu o rachetă Iskander...
BREAKING | Prințul William, detalii de ultimă oră despre Kate Middleton
Mihai Albu, vești devastatoare de la medici. CANCERUL a avansat! Declarații sfâșietoare
Florin Piersic s-a ridicat în picioare după operaţia la genunchi, face glume cu medicii. Următoarele...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Accident teribil la Brașov, între Voila și Făgăraș! Un șofer a murit pe loc după...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Mărturia şocantă a lui Stormy Daniels în procesul împotriva lui Trump nu schimbă opiniile susţinătorilor...
Alertă de gradul 4 pentru 11 și 12 mai! Vine FURTUNA geomagnetică
Informație pentru toți românii cu BULETIN. Ești obligat să respecți dacă pleci din țară în...
Macron, din ce în ce mai înverșunat. Noi declarații alarmante
Creatură cu cap de lup care merge în două picioare, surprinsă lângă o grădină zoologică....
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după victoria de la Roma. Tenismenul s-a...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
Cui revin treburile casnice și îngrijirea copiilor?